J. Salome crede că alegerea partenerului de cuplu se face în funcţie de dorinţe conştiente şi pulsiuni inconştiente; partenerul este ales pentru a întări anumite mecanisme de apărare şi pentru a răspunde pulsiunilor reprimate. Facem referire aici din nou la nevoia de siguranţă amintită anterior. Individul caută siguranţă şi caută să solidifice acele mecanisme de apărare ale eu-lui care-l fac să funcţioneze normal în societate. Totodată individul are anumite pulsiuni reprimate, fie de ar fi să ne luăm după teoria lui Freud ori cea a lui Adler. Aceste pulsiuni trebuie să iasă la suprafaţă dictate de triunghiul sine/id/ego.

Monique Fradot şi Daniele Chines afirmă că întâlnirea amoroasă este produsul coliziunii anunţate a trecutului personal şi inconştient al celor doi parteneri. Experienţele din trecut formează un tot cu dorinţele din inconştient care fac trimitere la viitor. Produsul acestei coliziuni este întâlnirea amoroasă, când suprapunem peste şablonul format de experienţă viziunea noastră asupra partenerului ideal.

Abordarea psihanalitică spune că alegerea partenerului se face în funcţie de dorinţe oedipiene mai mult sau mai puţin conştientizate. Din nou, după cum aminteam mai sus, relaţia mamă/copil este prototipul relaţiei de cuplu, fundaţia pe care ca adolescenţi sau adulţi construim un cuplu cu persoana dorită.

Teoria asemănării a lui Mowrer spune că tindem să-i privilegiem pe cei care ni se aseamănă. Alegem parteneri de cuplu care au aceleaşi trăsături de caracter ca şi noi deoarece căutăm apreciere în ceea ce reprezentăm ca fiinţe umane.

Teoria nevoilor complementare a lui Winch & Murray spune că, drept indivizi, căutăm persoane care tind să semene din punctul de vedere al caracteristicilor noastre sociale: persoane cu acelaşi nivel de educaţie, persoane cu un prestigiu social sau statut social asemănător cu al nostru, persoane cu un statut economic similar. Astfel putem presupune că în cazul în care din punct de vedere sociologic clasele sociale sunt împărţite în cea de jos, cea de mijloc şi cea superioară, indivizii din aceste clase tind să aleagă drept parteneri de cuplu indivizi din aceeaşi structură sociologică. Astfel se păstrează omogenitatea grupurilor sociale şi totodată nivelul economic al naţiunilor.

Teoria animus/anima a lui Jung: dacă bărbatul îşi recunoaşte anima proiectată într-o femeie iar acea femeie îşi identifică animusul (idealul masculin) în respectivul bărbat este foarte probabil să se atragă reciproc. La nivel psihanalitic se presupune că avem un corespondent feminin în fiecare bărbat şi unul masculin în fiecare femeie. Atunci când identificăm acest corespondent, relaţia dintre cei doi se transformă în relaţie de cuplu (sau are toate şansele să o facă).

Putem vorbi de un model al filtrului atunci când aducem în discuţie partenerul de cuplu. Acest model propus de Udry presupune o selecţie de etape aflate în succesiune, fiecare etapă prezentând un alt criteriu (un alt filtru) prin care un individ alege un partener. Se pune astfel problema proximităţii spaţiale; asta deoarece indiferent de situaţie, pentru a forma o relaţie de cuplu cei doi indivizi trebuie întâi şi-ntâi să se întâlnească. Proximitatea spaţială este uneori depăşită cu ajutorul tehnologiei (în cazul relaţiilor la distanţă, prin intermediul Internetului de pildă). Proximitatea spaţială oferă posibilitatea interacţiunii sociale dar nu o garantează. Vecinătatea cu posibilul partener sporeşte şansele de reuşită ale unei relaţii de cuplu, mai ales dacă proximitatea spaţială se află în raport cu alţi factori cum ar fi cei culturali, de rasă ori religioşi. Întâlnirea repetată cu o persoană duce la un grad de familiaritate mai mare cu aceasta, ceea ce în termeni ştiinţifici se traduce prin expunerea repetată la un stimul ducând la pozitivitatea evaluării respectivului stimul.

Al doilea filtru propus de Udry este cel al atractivităţii fizice. Înfăţişarea fizică atârnă greu în favoarea sau defavoarea alegerii unui partener. Ne satisface o nevoie estetică şi totodată, prin prezenţa efectului de halo, tindem să e încredem în stereotipul ”ceea ce este frumos este totodată şi bun”. Conform ipotezei potrivirii, persoanele sunt atrase de cei similari lor şi sunt mai predispuse să formeze relaţii cu aceştia.

Mediul social comun este al treilea filtru. Din nou, tindem să alegem un partener dintr-un mediu cu care suntem familiari, fie acest mediu de ordin socio-demografic (etnie, rasă, religie, nivel economic, nivel educaţional), fie fizic (atunci când, în cazul comunităţilor izolate alegerea unui partener este îngrădită de spaţiul fizic în care se află acesta).

După ce trecem potenţialii parteneri prin aceste filtre mai largi, următorul prin care filtrăm posibilul partener este cel al similarităţii atitudinal-valorice. Cu alte cuvinte ”cei ce se aseamănă se adună”. Căutăm parteneri care au acelaşi sistem de valori cu al nostru, sau măcar unul care să se apropie cel mai mult de acesta. Căutăm parteneri care au atitudini specifice spre un anumit set de idei şi ideologii şi dorim ca aceste atitudini să fie similare cu ale noastre, dacă nu chiar identice. Cu cât gradul de similitudine dintre valorile a două persoane de sex opus este mai mare, cu atât cresc şansele ca acele două persoane să formeze un cuplu intim.

Un alt filtrul este cel al complementarităţii. Nu doar căutăm similitudini în persoana ceaaltă dar căutăm ca persoana respectivă să umple golurile pe care simţim că nu le putem umple noi înşine. Cu alte cuvinte căutăm ca partenerul de cuplu să suplimenteze în cadrul relaţiei acele elemente care lipsesc din propria noastră persoană ori acele elemente al căror aport nu-l putem aduce. Presiunea socială împinge cuplurile spre anumite stereotipuri observabile şi consemnate din cele mai vechi timpuri: bărbatul dominant şi femeia submisivă, bărbatul avut şi femeia frumoasă. S-a observat că în cazul unui raport invers (bărbat submisiv/femeie dominantă – de exemplu) şansele de integritate ale cuplului scad.

Un ultim filtru specificat de Udry este cel al cuplului stabil. Partenerii de cuplu trebuie să fie decişi să ducă relaţia pentru o vreme îndelungată de timp, să fie decişi să se implice în relaţia de cuplu după ce au trecut fiecare prin filtrele anterior-menţionate.


Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. În prezent este doctorand în Sociologie. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate.
Împarte cu prietenii:
Leave a reply