Această tulburare se traduce prin inhibiţie socială, sentimente de inadecvare şi inferioritate, evitarea interacţiunii sociale şi o sensibilitate crescută la critică şi evaluări negative. Deşi evită să fie în prezenţa altora, cei cu tulburare de personalitate evitantă îşi doresc totuşi cu ardoare compania lor. Sunt persoane anxioase, singuratice, izolate. Se consideră a fi nepregătiţi din punct de vedere social şi se tem constant de ridiculizare, umilire, a fi respinşi sau a fi neacceptaţi de alţii. Prin urmare, cei cu TPE reacţionează prin evitare la aceşti stimuli din exterior. Copiii care sunt neglijaţi emoţional de către părinţi şi respinşi de către cei de vârsta lor sunt mai susceptibili să dezvolte ulterior tulburare de personalitate evitantă.
Îşi auto-impun să fie izolaţi de restul lumii, sunt timizi până la extrem, anxioşi în situaţii sociale, evită contactul fizic şi se simt inadecvaţi pentru a putea funcţiona în lume. Fiind extrem de timizi şi neluând parte la activităţi cu cei de vârsta lor, tind să devină oameni cu o stimă de sine scăzută şi chiar să se urască în timp pe sine. Nu au mare încredere în oameni, se distanţează emoţional de situaţiile intime şi sunt conştienţi de sine într-o mai mare măsură decât alţii. Cei cu tulburare de personalitate evitantă se simt a fi inferiori altora, în unele cazuri dezvoltând chiar şi agorafobie. Reacţionează cu anxietate la diverse situaţii şi, ca să facă anxietatea să dispară, se folosesc de fantezie, creând o lume interioară în care pot evada oricând doresc.
Există patru subtipuri de TPE, după categorisirea făcută de Theodore Millon:
- tipul fobic – anumite obiecte şi situaţii îi provoacă repulsie;
- tipul în conflict – dezacord intern, se teme de dependenţă, neîmpăcat cu sinele, confuz, chinuit, plin de angst;
- tipul hipersensibil – suspicios şi atent, se panichează uneori, este terifiat, timorat;
- tipul auto-abandon – blochează sau fragmentează conştiinţa de sine, nu ia în considerare amintirile şi imaginile dureroase.
Cei cu TPE sunt extrem de preocupaţi de critica celorlalţi, se cred a fi inferiori altora, nu vor să se implice în relaţii cu ceilalţi până ce nu se asigură că sunt plăcuţi, îşi impun restricţii în viaţă ca să atingă un anumit grad de securitate, evită job-urile care implică interacţiuni sociale şi sunt inhibaţi.
Nu îşi asumă riscuri şi evită activităţile noi de teama că acestea s-ar putea să-i pună în situaţii penibile. Sunt excesiv de atenţi cu cei din jurul lor şi-i monitorizează constant ca să surprindă elemente de critică sau dezaprobare, ceea ce în schimb duce la un limbaj minimal şi o interacţiune socială restrânsă.
Aproximativ 56% din cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă ajung să dezvolte şi tulburare de personalitate evitantă, ultima fiind prevalentă în 45% din cazurile celor cu tulburare de anxietate generalizată. Prevalenţa TPE în populaţia generală este de 2,36% şi este la fel de răspândită în rândul femeilor pe cât este în rândul bărbaţilor. Tulburarea de personalitate evitantă se poate trata la psiholog prin terapie cognitiv-comportamentală şi terapie de grup. Dificultatea tratamentului constă în faptul că cei cu TPE necesită încredere totală în psihoterapeut, în caz contrar începând să nu mai vină la şedinţe.
Leave a reply