Întrebarea pune probleme încă dinaintea apariţiei psihologiei ca ştiinţă. Ne naştem cu un anumit talent sau îl putem dobândi pe parcursul vieţii? Ajung 10.000 de ore de exerciţii pentru a deveni cu adevărat buni în ceva sau depinde asta de cuva genetică din care ne tragem? Răspunsul este undeva la mijloc. Atât genetica cât şi exerciţiul joacă un rol important în dobânirea unui talent. Fie că este vorba de muzică, pictură, scris, sport sau o altă abilitate, ceea ce numim ”talent” se datorează unei mixturi de factori genetici şi întreţinerea acestora prin exersare.
Doi psihologi ai Universităţii Michigan au realizat în 1962 un studiu longitudinal pe 850 de perechi de gemeni de acelaşi sex. Din eşantion, 60% era alcătuit din gemeni identici care împărţeau aproape 100% din gene. Părinţii a 394 dintre perechile de gemeni au declarat că ai lor copii iau lecţii de muzică. Din aceştia, 254 exersau frecvent, 242 exersau ocazional iar 291 au recunoscut că nu exersau deloc. Cercetătorii au aflat că gemenii care exersau mai des erau mai predispuşi să compună, să facă parte din formaţii şi să aibă o mai bună afinitate muzicală. Ceea ce s-a aflat însă în plus a fost faptul că genetica joacă un rol important în dezvoltarea muzicală. Studiul ajunge la concluzia că exerciţiul repetat joacă un rol mai importat decât genetica; că genele conţin sămânţa iar exerciţiul e apa de care sămânţa are nevoie ca să se dezvolte în talent.
Un alt studiu reîntăreşte ideea că genetica joacă un rol mai important decât exerciţiul în dobândirea talentului. Publicat anul trecut în revista ”Nature Communications”, studiul descrie cum 1500 de perechi de gemeni în vârstă de 12 ani au fost supuşi unui test menit să le măsoare capacităţile matematice. Gemenii identici împart 100% din gene, gemenii fraterni împart doar 50%. Studiul a dezvăluit faptul că rezultatele copiilor, indiferent dacă erau bune sau rele, erau de două ori mai similare în cazul gemenilor identici decât în cazul gemenilor fraternali. Ceea ce confirmă faptul că genetica joacă un rol important în incidenţa abilităţilor.
Cu alte cuvinte, talentul ţine mai mult de ce gene avem.
Dacă părinţii noştri au fost talentaţi într-un domeniu anume şi decidem să activăm în acelaşi domeniu exersând regulat, avem şanse mari să excelăm în el.
Ceea ce nu înseamnă că dacă vrem să devenim muzicieni neavând alţi muzicieni în familie n-o putem face. Avem şanse să devenim buni într-un domeniu chiar dacă genetica ne dezavantajează, dar asta necesită exerciţiu şi întreţinerea cunoştinţelor dobândite.
Argumentul în favoarea talentului înnăscut vine şi din studiile care au găsit o corelaţie între simţul artistic şi bolile mintale. Cercetări care datează de cel puţin două decenii au găsit corelaţie între tulburarea bipolară şi artă. Bipolarii au de obicei afinităţi artistice, relaţia dintre tulburarea bipolară şi artă fiind încă un fel de mister în psihologie. Ce se ştie însă este că părinţii cu tulburare bipolară au mari şanse să dea naştere unor copii cu tulburare bipolară. Boala este în mare parte genetică şi se transmite des rudelor de gradul I. Odată cu ea se transmite şi afinitatea pentru artă.
Pe scurt, un psiholog v-ar spune că talentul este în mare parte înnăscut şi în mai puţină măsură dobândit.
Leave a reply