Cei cu tulburare de personalitate borderline tind să aibă relaţii tumultoase cu cei care îi iubesc. Într-o clipă vă roagă să le cumpăraţi ţigări iar peste un sfert de oră, când veniţi de la ABC, vă vor acuza că aţi plecat de acasă şi i-aţi lăsat singuri. De multe ori, rudele şi partenerii de viaţă ai celor cu borderline sunt cei care ajung primii la psiholog.
O persoană cu borderline ar putea de exemplu să cadă de acord să vină la întâlnire la o oră prestabilită dar va întârzia deliberat ca să vă testeze loialitatea. Dacă vă enervaţi, va lua acest fapt ca pe o confirmare a lipsei dumneavoastră de iubire. Dacă nu vă enervaţi, data viitoare va întârzia şi mai mult. Va face asta până ce într-un final vă veţi enerva iar atunci va proclama că a avut dreptate în tot acest timp.
Viaţa cu un partener care suferă de borderline seamănă cu scenele din filmele cu Buster Keaton când actorul îşi scapă pălăria pe jos, se apleacă să o ridice dar dă cu piciorul şi o împinge mai departe. Apoi se apleacă din nou, dă iar cu piciorul şi iar face un pas şi iar se apleacă şi pălăria iar e împinsă mai încolo. Dumneavoastră sunteţi pălăria.
Cei cu borderline se tem mereu că vor fi părăsiţi, dar în acelaşi timp au probleme cu acceptarea intimităţii. Cu cât vă apropiaţi mai mult, cu atât vă vor respinge. Cu cât le daţi mai mult spaţiu, cu atât mai mult vă vor acuza că nu vă pasă de ei. Gândirea dihotomică a celor cu tulburare de personalitate borderline este dificil de înţeles pentru rude şi prieteni. Dacă îi lăudaţi, vă vor bănui că puneţi ceva la cale. Dacă îi criticaţi, vreţi doar să-i răniţi. Dacă îi întrebaţi de ce sunt trişti vă vor acuza că sunteţi băgăreţi sau prea sensibili. Dacă nu-i întrebaţi, vor spune că nu vă pasă de ei. Oricât de ciudat ar suna, pentru cineva cu borderline aceste teste au un scop. Punându-vă într-o situaţie din care nu puteţi ieşi victorios nicicum, cei cu borderline se asigură – printre altele – că deţin controlul asupra relaţiei şi asupra lor înşile.
O altă caracteristică a personalităţii duale stă în faptul că îşi doresc să le fiţi aproape dar în acelaşi timp vor independenţă. Le e teamă să rămână singuri, dar, acceptând în viaţa lor pe cineva, simt totodată că-şi pierd identitatea. Încep să se certe din te miri ce, ca să obţină îndepărtarea celuilalt, apoi teama de abandon caracteristică lor îşi spune cuvântul şi încep să acuze că nu le sunteţi alături. Se simt alternativ sufocaţi de prezenţa altora şi temători că vor fi părăsiţi. Asta duce la un comportament contradictoriu şi situaţii care se scimbă cu 180 de grade de la un minut la altul. Este un mecanism defensiv prin care fac managementul senzaţiilor dureroase pe care le resimt.
O altă cauză a acestei dualităţi rezidă în faptul că nu pot face un management eficient al emoţiilor. Din punct de vedere emoţional, cei cu borderline se situează undeva pe la nivelul unui copil de cinci ani. Simt mereu nevoia să vă testeze dragostea, apoi se tem de ea, apoi vă roagă să nu-i părăsiţi, apoi acuză că îi sufocaţi cu prezenţa voastră. Dihotomia în gândire se manifestă cu precădere în relaţiile intime şi cele cu familia, dar nu este exclus să apară şi în relaţiile de amiciţie sau cele de la locul de muncă.
Leave a reply
Leave a reply